Marca
Știri:

SELENA: Strategie de orienare spre piaţă şi adaptare a portofoliului

2014.07.23 22:00:00

Romania_1.pngÎn cadrul Conferinţei Internaţionale pentru Sisteme de Tâmplărie şi Faţade Cortină (ediţia a şasea), compania Selena România a primit trofeul EURO-Fereastra 2014, acordat la secţiunea „Sticlă arhitecturală & Adezivi şi Spume Poliuretanice”. Distincţia recompensează modul consecvent în care subsidiara concernului polonez cu acelaşi nume a promovat în ultimele două decenii pe plan local soluţii avansate destinate montajului profesional al ansamblurilor de ferestre/uşi. Trofeul a fost înmânat directorului general al reprezentanţei autohtone, Mihuţ Crăciun, care, deşi este implicat de relativ puţin timp în domeniul materialelor de construcţii, a reuşit să-şi fructifice vasta experienţă managerială şi să obţină rezultate optime în planul promovării soluţiilor destinate utilizării la proiectele având caracteristici avansate în ceea ce priveşte sustenabilitatea. Obiectivele propuse pentru perioada următoare sunt de consolidare a cotei de piaţă deţinute în acest moment, precum şi de extindere a portofoliului de produse, în vederea adaptării optime la specificul cererii. 

Vânzări în creştere, ca urmare a sporirii eficienţei activităţii.



Romania_5.pngGrupul Selena include, în prezent, 30 companii amplasate în 18 ţări de pe mapamond, controlând activitatea de fabricaţie în cadrul a 15 unităţi specializate, dotate cu tehnologii de ultimă generaţie. Distribuţia produselor se realizează la nivel internaţional în circa 50 de state. Pe piaţa din România societatea activează de peste un deceniu, promovând cu succes o gamă extinsă de spume poliuretanice (PU), etanşanţi, adezivi, materiale de hidroizolare, benzi, ancore chimice, accesorii etc. Din punct de vedere financiar, în anul 2013 compania a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde zolţi - PLN (circa 270 milioane de euro), cu peste 53 milioane de zloţi mai mult faţă de perioada fiscală anterioară. Conform analizei experţilor proprii, creşterea a fost o urmare directă a strategiei de majorare a randamentului forţei de vânzări, precum şi de consolidare a poziţiei competitive în Europa Centrală şi de Est, prin extinderea portofoliului de produse disponibil în aceste regiuni. Rezultatele obţinute au fost pe măsura aşteptărilor, astfel încât încasările din zona geografică menţionată anterior au crescut cu peste 20%.

Optimizarea activităţii prin implementarea unei soluţii de tip ERP

Romania_3.pngÎn 2013 s-au pus bazele strategiei de dezvoltare pe termen scurt (2014 - 2016), ce urmăreşte o orientare explicită spre client a politicilor de marketing, concomitent cu o adaptare a produselor la specificul cererii şi tendinţelor actuale manifestate pe piaţa mondială a construcţiilor. Una dintre pârghiile ce vor fi utilizate pentru atingerea ţintelor propuse este reprezentată de implementarea unui sistem de tip ERP (gestiune computerizată a resurselor), în vederea maximizării eficienţei proceselor de fabricaţie şi de distribuţie. În ceea ce priveşte zona de est a Europei, activitatea din regiune este permanent monitorizată, iar riscurile atent evaluate, pentru a se aplica toate măsurile necesare de corecţie în cazul unei deteriorări a situaţiei economice. 

Tytan O2, în topul produselor preferate de utilizatori.


Romania_2.pngUna dintre mărcile consacrate promovate de concernul polonez este constituită de Tytan Professional, ce reprezintă pentru experţii din domeniul tâmplăriei termoizolante - şi nu numai - o garanţie a performanţei şi conformităţii cu specificaţiile standardelor internaţionale. Gama include o multitudine de soluţii de calitate premium, o mare parte dintre acestea reprezentând inovaţii mondiale în domeniul spumelor poliuretanice, materialelor de etanşare şi adezivilor de montaj. Testarea produselor se realizează cu stricta respectare a prevederilor normelor ISO, DIN şi ASTM. Una dintre noutăţile recente, care au marcat piaţa de profil în ultima perioadă, este constituită de generaţia curentă de spume poliuretanice Tytan O2, care au fost dezvoltate pe baza unei tehnologii speciale ce asigură limitarea drastică a emisiilor de izocianaţi (MDI) pe parcursul procesului de aplicare. Această caracteristică a fost confirmată prin testele realizate de institutul suedez SP Provning Forskning. În general, Tytan O2, la fel ca şi celelalte materiale promovate de Selena, asigură o serie de avantaje certe, dintre care se remarcă: aplicare rapidă şi facilă, durabilitate, eficienţă energetică, rezistenţă optimă la schimbările climatice etc. De asemenea, experţii companiei pun la dispoziţia partenerilor servicii complexe de consultanţă şi asistenţă tehnică, fapt ce a dus, în timp, la consolidarea imaginii companiei ca fiind unul dintre furnizorii de top din domeniu, ce oferă tot suportul necesar în vederea obţinerii unor caracteristici de performanţă a produselor finite care să permită încadrarea imobilelor în clase superioare din punct de vedere al sustenabilităţii. 

știri

vezi mai mult

magazine

kde sme

Contacte

scrie-ne